top of page

Copilul interior

(Inspiratie: webinar „Vindecarea copilului interior” Ana Grecu, life coach)


Auzim atat de des in jurul nostru notiunea de „copil interior”. Putem spune ca acest copil interior al nostru reprezinta o zona emotionala, mai putin constienta, cu ancora in trecut, care influenteaza prezentul nostru si modul de a gandi si de a ne comporta. Este practic o amprenta a trecutului pusa asupra prezentului la nivelul „ADN-ului psihologic” -parte invizibila, dar mereu activa.


Din practica in cabinet, am observat, ca mai devreme sau mai tarziu, tot ajungem sa ne asezam la masa negocierii cu copilul din noi, acel copil din spate, care cu siguranta a avut unele nemultumiri, unele traume, unele suferinte, unele tristeti, etc.

Exercitiu/meditatie scurta de conectare/reconectare cu copilul din noi: Cautam un moment linistit al zilei, cand avem putin timp liber pe care sa ni-l acordam si ne asezam confortabil. Inchidem ochii si respiram profund de cateva ori, avand accentul pus pe aerul care intra si care iese din corpul nostru. Incercam sa lasam deoparte grijile de astazi, supararile, responsabilitatile; respiram din nou profund si ne intrebam:

1.daca copilul meu interior ar fi aici in camera cu mine, unde ar fi el? Reusiti sa il vizualizati imaginativ? Cum arata? Cum este imbracat? Pare vesel sau suparat? Sta cu fata la tine sau cu spatele? Se joaca sau este trist? Acordati-va cat timp aveti nevoie, lasati imaginatia sa se joace.

2.ce simt pentru acest copil? Ce as vrea sa ii zic?


Daca exista rani emotionale in trecutul nostru, cum este respingerea simtita de un copil de exemplu, avem nevoie de o resemnificare a experientei din trecut prin puterea adultului din prezent. Ca sa indentificam ranile din trecut ale copilului nostru interior, putem sa reflectam la nevoile lui principale: nevoia de dragoste si afectiune, nevoia de siguranta, nevoia de recunoastere, nevoia de joc si creativitate, nevoi fiziologice de somn, hrana etc. Unele dintre aceste nevoi nu au fost satisfacute de persoanele de referinta din viata copilului din spate. Putem sa ne dam seama care au fost acestea? Ne ajuta intrebarile: Cat de indeplinite erau aceste nevoi in copilaria noastra? Cat de mult reusim NOI in prezent sa ne indeplinim aceste nevoi?


Putem sa diferentiem copilul din noi – cel care a fost neputincios in trecut, care a depins de parinti/bunici pentru a-si asigura nevoile enumerate mai sus, de tanarul adult/adultul din prezent care are toate resursele la indemana astfel incat sa poate singur sa isi rezolve propriile nevoi atunci cand apar? In ajutorul nostru, in procesul de identificare a ceea ce suntem si ceea ne dorim de fapt, vin urmatoarele intrebari de autoanaliza: cum ma simt eu astazi? Ce nevoi am eu astazi? Ce pot sa fac pentru nevoile mele ASTAZI?


Spor in a vedea copilul interior, in a-l accepta si in a avea grija de el, din postura adultului care poate fi un adevarat suport pentru propria persoana.




Featured Posts
Noutati
Follow Us
  • Facebook Classic
  • Twitter Classic
  • Google Classic
bottom of page