Orgoliul – cand ne protejeaza si cand ne indeparteaza

Orgoliul nu este, in sine, ceva rau. Cu totii avem o zona in noi care tine de imaginea pe care o avem despre noi, de felul in care vrem sa fim vazuti, de nevoia de a fi respectati, apreciati sau tratati corect. Problema nu este faptul ca avem orgoliu, ci ce facem cu el atunci cand este activat.

Exista o forma a orgoliului care poate fi sanatoasa. Ea ne poate ajuta sa avem limite, sa nu acceptam orice comportament, sa ne respectam si sa putem spune „nu” atunci cand ceva nu ne face bine. Poate fi acea parte din noi care spune: „Stiu cine sunt si nu simt nevoia sa ma micsorez pentru a fi acceptat.” In acest sens, orgoliul poate avea legatura cu demnitatea, respectul de sine si cu capacitatea de a ne proteja.

Dar exista si un orgoliu care ne poate face rau. Este cel care apare atunci cand simtim ca trebuie sa avem dreptate, sa nu cedam, sa nu facem primul pas, sa nu recunoastem ca ne-a durut ceva sau ca am gresit. Uneori preferam sa pierdem o relatie, o oportunitate sau un moment important decat sa facem ceea ce, in interior, am simti ca inseamna „sa ne calcam pe orgoliu”.

Diferenta dintre cele doua nu este intotdeauna usor de observat. Putem spune „nu accept asa ceva” pentru ca avem o limita sanatoasa, dar putem spune acelasi lucru si pentru ca suntem raniti si vrem ca celalalt sa plateasca pentru ceea ce am simtit. Putem alege sa nu mai cautam pe cineva pentru ca ne respectam, dar putem face acelasi lucru si pentru ca asteptam ca celalalt sa faca primul pas si sa ne demonstreze ca ii pasa.

De aceea, poate fi util sa ne intrebam nu doar „Ce fac?”, ci mai ales „Din ce loc fac asta?”

Cand orgoliul este activat, apare adesea o reactie rapida: „Nu o sa fac eu primul pas”, „Daca ii pasa, sa vina el”, „Nu pot sa accept sa fiu tratat asa”, „Nu o sa-i arat ca m-a afectat”, „Mai bine ma retrag”. Uneori aceste reactii sunt perfect justificate. Alteori, in spatele lor se afla o rana, o teama de respingere, nevoia de validare sau dorinta de a recastiga controlul.

Un reper important poate fi ceea ce se intampla dupa ce trece momentul emotional. Daca, privind inapoi, simt ca alegerea mea ma reprezinta, ca mi-am respectat valorile si limitele si ca nu am avut nevoie sa il pedepsesc pe celalalt pentru a ma simti bine, este posibil sa fi fost vorba despre un orgoliu sanatos. Daca, in schimb, raman cu gandul „as fi vrut sa fac asta, dar n-am facut-o pentru ca nu puteam sa ma umilesc”, poate merita sa ma uit putin mai atent la ce anume am vrut sa protejez.

Poate ca intrebarea nu este, de fapt, „Am orgoliu sau nu?”.

Ci: „Cand imi este activat orgoliul, ma ajuta sa ma respect sau ma impiedica sa fac ceea ce imi doresc cu adevarat?”

Constientizarea acestei diferente ne permite sa alegem mai liber. Nu inseamna sa renuntam la orgoliu, sa devenim mai „mici” sau sa acceptam lucruri care ne ranesc. Inseamna sa putem face diferenta intre a actiona din respect de sine si a reactiona dintr-o parte ranita care are nevoie sa se apere.

Uneori, sa faci primul pas nu inseamna ca ai pierdut. Sa spui „m-a durut” nu inseamna ca esti vulnerabil in sens negativ. Sa recunosti ca ai gresit nu iti diminueaza valoarea. Iar sa alegi sa pleci dintr-o situatie care iti face rau nu inseamna ca esti orgolios.

Important este sa stim ce protejam, de fapt, prin reactia noastra: demnitatea sau imaginea noastra? O limita reala sau nevoia de a nu parea raniti? Respectul de sine sau dorinta de a avea ultimul cuvant?

Acolo incepe diferenta dintre orgoliul care ne protejeaza si orgoliul care ne conduce.

Cateva intrebari pentru autoobservare- nu este nevoie sa gasesti imediat un raspuns corect. Mai important este sa observi ce apare in tine:

• Cand simt ca „nu pot sa fac eu primul pas”, ce ar insemna pentru mine daca l-as face? M-as simti lipsit de demnitate, respins, slab, vulnerabil?

• Ce imi doresc cu adevarat in situatia respectiva si ce fac efectiv? Cele doua sunt in acord sau orgoliul ma face sa actionez diferit fata de ceea ce imi doresc?

• Daca as sti sigur ca celalalt nu va afla niciodata ca am fost ranit, as reactiona la fel?

• Incerc sa imi protejez o limita sau incerc sa il fac pe celalalt sa inteleaga cat m-a ranit?

• Daca renunt la reactia mea de orgoliu, ce emotie ramane dedesubt? Furie, tristete, rusine, frica, dezamagire, neputinta?

• Peste o saptamana, daca privesc situatia cu mai multa detasare, care alegere cred ca m-ar face sa ma simt mai impacat cu mine?

Poate fi util sa observi, in urmatoarele situatii in care simti ca ti se activeaza orgoliul, momentul exact in care apare reactia. Ce s-a intamplat, ce ai simtit, ce ti-ai spus si ce ai avut impulsul sa faci. Nu pentru a decide imediat daca ai avut „dreptate” sau nu, ci pentru a incepe sa vezi tiparul.

Uneori, orgoliul sanatos spune: „Nu accept sa fiu tratat asa.”

Orgoliul ranit poate spune: „Nu voi face nimic pana cand celalalt nu imi demonstreaza ca merit sa fac eu primul pas.”

La suprafata pot parea foarte asemanatoare. Diferenta este in ceea ce se afla dedesubt.