Sa reflectam la sfarsit de an
Sfarsitul anului este un moment in timp in care putem privi inapoi cu sinceritate si compasiune, evaluand ceea ce a fost, dar si pregatindu-ne pentru ceea ce urmeaza. Este o perioada propice introspectiei, in care putem cultiva o intelegere mai profunda a drumului nostru personal, dar si pentru a ne ancora in prezent, apreciind ceea ce avem AICI si ACUM.
Un proces de dezvoltare personala este unic, dar putem sa urmarim cateva directii universal valabile: conectarea autentica cu momentul prezent, dezvoltarea unui dialog interior mai constructiv si bland, si integrarea informatiilor din procesul terapeutic.
O sa vin mai jos cu 3 teme de reflectare, construite cu menirea de a fi de ajutor in modelarea constructiva a resurselor interne/externe, cat si in oferirea unui spatiu pentru explorarea a ceea ce conteaza cu adevarat pentru fiecare dintre noi.
© Ancorarea in prezent: recunoasterea si valorizarea momentului actual
1. Daca te-ai opri chiar acum si ai privi in jur, ce aspecte din viata ta de astazi iti aduc un sentiment de stabilitate si multumire? Sunt lucruri marunte, obiceiuri, momente, persoane…?
2. Ce ai invatat anul acesta despre capacitatea ta de a ramane ancorat in prezent, chiar si in momentele mai dificile?
*** Prin aducerea in prezent a momentelor mici de liniste si bucurie, prin practicarea recunostintei, perioadele mai dificile devin mai accesibile emotional.
© Dialogul constructiv cu noi insine: imbunatatirea relatiei cu sine
1. Cum obisnuiesti sa vorbesti cu tine in momentele de dificultate? Ce cuvinte folosesti? Esti foarte critic sau esti bland si intelegator?
2. Care au fost momentele din acest an in care ai simtit mandrie sau multumire fata de tine?
*** Dialogul interior constructiv este fundamental pentru starea noastra de bine. In momentul in care reusim sa inlocuim autocritica excesiva cu o abordare mai blanda si mai empatica, vom reusi sa ne acceptam cu tot ceea ce suntem noi in prezent , plus si minus, si astfel vom reusi sa facem schimbari benefice.
© Rolul orelor de psihoterapie: integrarea progresului terapeutic
1. Cand privesti in urma la inceputul procesului terapeutic, ce schimbari observi in modul in care gestionezi emotiile, relatiile si situatiile dificile?
2. Cand te gandesti la anul viitor, ce asteptari ai de la procesul terapeutic? Exista domenii in care ai vrea sa lucrezi mai mult?
*** Este important sa reflectam asupra progresului facut si sa recunoastem valoarea muncii depuse in terapie. Spatiul terapeutic este un cadru pentru crestere, auto-descoperire si dezvoltare continua; fiecare sedinta pune bazele unui EU autentic, mai congruent, mai echilibrat.
!!!!! Exercitiu imaginativ: Imaginati-va anul care se incheie, anul 2024, ca pe o poveste, un peisaj, un obiect, un eveniment simbolic, etc. Folosind o metafora, descrieti cum a fost pentru voi acest an.
Comments