DOLIUL – Intelegerea pierderii si resurse pentru traversarea procesului de vindecare emotionala

Pierderea unei persoane dragi reprezinta una dintre cele mai dificile experiente emotionale prin care poate trece un om. Indiferent daca vorbim despre pierderea unui partener, a unui parinte, copil, prieten apropiat sau a oricarei persoane cu o importanta emotionala profunda, momentul pierderii produce o reorganizare majora a vietii interioare.

Doliul nu este o boala si nici un semn de slabiciune psihica. Este un proces firesc, prin care psihicul incearca sa integreze absenta unei persoane importante si impactul emotional pe care aceasta absenta il produce.

De multe ori, oamenii se sperie de intensitatea trairilor pe care le experimenteaza dupa o pierdere: plans frecvent, anxietate, agitatie, gol interior, furie, vinovatie, senzatia ca „nu mai sunt ei”, lipsa de sens, oboseala extrema, dificultatea de a functiona normal.Toate acestea pot face parte din procesul firesc al doliului.

Un aspect important este faptul ca doliul nu se manifesta la fel pentru toti oamenii. Fiecare persoana are propria structura emotionala, propria istorie de viata, propriile mecanisme de adaptare si propriul ritm de integrare a pierderii.

Nu exista o modalitate „corecta” de a trai durerea.

Nu exista un termen universal pana la care „ar trebui sa iti revii”.

Si nu exista o forma standard a vindecarii emotionale.

Pentru unele persoane, durerea este exprimata intens si vizibil. Pentru altele, aceasta este traita mai interiorizat, prin retragere, amortire emotionala sau suprainvestire in activitati cotidiene.

Toate acestea pot reprezenta modalitati prin care psihicul incearca sa faca fata unei realitati foarte greu de integrat.

Ce se intampla psihologic dupa o pierdere

In primele zile sau saptamani dupa pierdere, multe persoane descriu o stare de soc emotional. Exista senzatia ca ceea ce s-a intamplat „nu poate fi real”, ca mintea nu reuseste sa proceseze complet evenimentul.Pot aparea:

• stari de negare,

• senzatia de irealitate,

• dificultati de concentrare,

• agitatie sau blocaj emotional,

• tulburari de somn,

• plans frecvent,

• lipsa apetitului sau mancat compulsiv,

• oboseala extrema,

• senzatia ca persoana pierduta este inca prezenta.

Uneori oamenii continua sa astepte mesajul persoanei pierdute, au impresia ca o aud in casa sau ca urmeaza sa intre pe usa. Aceste experiente pot speria, insa ele sunt frecvent intalnite in doliu si nu inseamna automat pierderea contactului cu realitatea.

Ulterior, incepe confruntarea emotionala cu absenta. Este etapa in care durerea devine mai constienta si apar emotiile specifice pierderii:

• tristete profunda, dor, furie, neputinta, anxietate,vinovatie, izolare, confuzie, lipsa sensului.

Pentru multe persoane, aceasta etapa este cea mai dificila, deoarece incepe constientizarea faptului ca viata nu va mai reveni la forma pe care o avea inainte.

Doliul nu este un proces liniar

Una dintre cele mai importante idei de inteles este faptul ca doliul nu evolueaza liniar.

Foarte multi oameni cred ca „ar trebui” sa treaca prin anumite etape clare si apoi sa ajunga la acceptare. In realitate, procesul este mult mai complex.

O persoana poate:

• sa simta acceptare intr-o zi si revolta intensa in ziua urmatoare;

• sa functioneze aparent bine cateva saptamani si apoi sa se prabuseasca emotional;

• sa alterneze perioade de conectare emotionala cu perioade de amortire afectiva;

• sa revina dupa luni de zile la furie sau negare.

Aceste fluctuatii nu inseamna regres. Ele fac parte din modul natural in care psihicul incearca sa reorganizeze realitatea dupa pierdere. Durerea nu dispare brusc. Ea se transforma treptat. De cele mai multe ori, tristetea intensa si dezorganizatoare se aseaza in timp si poate deveni nostalgie, dor integrat si o relatie interioara diferita cu persoana pierduta.

Cele 5 etape ale durerii – modelul Kubler-Ross

Modelul Kubler-Ross este unul dintre cele mai cunoscute modele explicative ale doliului. Acesta descrie cinci stari emotionale care pot aparea in procesul pierderii. Este important de retinut ca aceste etape:

• nu apar obligatoriu in aceasta ordine;

• nu sunt traite de toti oamenii;

• pot reveni de mai multe ori pe parcursul procesului.

1. Negarea si izolarea

In aceasta etapa, psihicul incearca sa se protejeze de impactul emotional foarte mare al pierderii.

Persoana poate avea senzatia: ca „nu este adevarat”, ca totul pare ireal, ca nu poate vorbi despre ce s-a intamplat.

Uneori apare retragerea sociala si evitarea contactului emotional cu ceilalti.

2. Furia

Aici apar frecvent:

• revolta, nedreptatea, furia fata de destin, fata de medici, fata de Dumnezeu, fata de familie, uneori chiar fata de persoana pierduta.

Furia poate speria persoana, dar ea reprezinta adesea o reactie fireasca la neputinta.

3. Negocierea

Persoana incearca sa gaseasca explicatii sau variante imaginare prin care situatia ar fi putut fi evitata:

• „Daca mergeam mai devreme la medic...”

• „Daca faceam altceva...”

Este o incercare a psihicului de a recapata iluzia controlului.

4. Depresia

Aici apare contactul profund cu realitatea pierderii:

• tristete intensa,

• lipsa energiei,

• lipsa sensului,

• retragere,

• gol emotional.

Este o etapa in care persoana constientizeaza profund absenta si impactul acesteia asupra vietii sale.

5. Acceptarea

Acceptarea nu inseamna uitare si nici lipsa durerii.

Inseamna:

• integrarea treptata a pierderii,

• posibilitatea de a trai din nou prezentul,

• reorganizarea vietii emotionale,

• pastrarea legaturii interioare cu persoana pierduta intr-un mod mai putin dureros.

Cele 14 dimensiuni ale doliului

Dincolo de etapele clasice, doliul poate fi inteles ca un proces multidimensional, in care coexistă simultan mai multe stari emotionale si psihice.

1. Dorul = reprezinta una dintre cele mai profunde dimensiuni ale doliului. Nu este doar lipsa persoanei, ci dorinta de reconectare cu legatura pierduta.

2. Furia = poate aparea ca reactie la neputinta si la imposibilitatea de a schimba realitatea.

3. Vinovatia = multe persoane isi reproseaza lucruri pe care nu le-au facut, cuvinte nespuse, conflicte nerezolvate; de multe ori, aceasta vinovatie nu este rationala, dar este emotional foarte intensa.

4. Rusinea = uneori oamenii simt rusine pentru intensitatea durerii, pentru faptul ca nu „functioneaza normal”, pentru ca au momente in care se simt bine.

5.Protestul = refuzul interior de a accepta pierderea:„Nu trebuia sa se intample.”

6. Confuzia = pierderea poate destabiliza profund perceptia asupra vietii si viitorului.

7. Amortirea afectiva = uneori persoana nu mai simte aproape nimic. Aceasta nu inseamna lipsa iubirii, ci poate reprezenta un mecanism de protectie psihica.

8. Dezorganizarea = rutinele simple devin dificile: somnul, alimentatia, organizarea zilei, concentrarea.

9. Anxietatea de separare = poate aparea teama intensa de a pierde si alte persoane apropiate.

10. Anxietatea de moarte = pierderea ne confrunta inevitabil cu propria vulnerabilitate si cu limitele controlului.

11. Fragilizarea identitara = persoana se poate intreba: „Cine sunt eu acum fara el/fara ea?” Mai ales in relatiile foarte apropiate, identitatea personala este profund afectata.

12. Dificultatile de simbolizare = uneori durerea este atat de mare incat nu poate fi pusa in cuvinte.

13. Nevoia de a pastra legatura = multe persoane continua sa vorbeasca in gand cu persoana pierduta, sa pastreze obiecte, sa revada poze, sa mentina ritualuri. Acest lucru poate face parte din procesul firesc al integrarii.

14. Reconfigurarea investitiei afective = in timp, psihicul incepe treptat sa reinvesteasca energie emotionala in prezent, relatii, activitati si viitor. Aceasta nu inseamna tradare sau uitare. Legatura emotionala cu persoana pierduta poate continua sa existe.

Resursele in procesul de doliu

In doliu, foarte multe persoane spun:

• „Nu mai am nimic.”

• „Nu mai pot.”

• „Nu mai stiu cine sunt.”

Cu toate acestea, resursele psihice nu dispar complet. Accesul la ele devine doar mult mai dificil din cauza intensitatii durerii.

Resursele apar adesea in forme foarte fragile:

• faptul ca persoana se ridica din pat;

• merge la serviciu;

• raspunde la telefon;

• mananca;

• iese la o plimbare;

• cere ajutor;

• poate plange in prezenta cuiva.

Aceste lucruri nu sunt „mici”. Ele reprezinta semne ca psihicul continua sa functioneze chiar si in conditii de suferinta intensa.

Resurse interne

• capacitatea de autoobservare;

• posibilitatea de a pune in cuvinte trairile;

• valorile personale;

• credintele;

• relatia interioara cu persoana pierduta;

• capacitatea de a da sens experientei.

Resurse externe

• familia;

• prietenii;

• comunitatea;

• ritualurile;

• rutina;

• activitatea profesionala;

• psihoterapia.

Rolul psihoterapiei in doliu

Psihoterapia nu elimina durerea si nici nu grabeste procesul de vindecare. Ea poate deveni insa un spatiu de continere emotionala, in care persoana nu mai este singura cu suferinta sa.

In psihoterapie:

• emotiile pot fi exprimate fara teama de judecata;

• durerea poate fi inteleasa si simbolizata;

• vinovatia poate fi explorata;

• anxietatea poate fi reglata;

• identitatea poate fi reconstruita treptat;

• persoana poate invata sa traiasca mai departe fara a simti ca il „abandoneaza” pe cel pierdut.

Uneori, simplul fapt ca exista cineva care poate ramane prezent langa durere, fara sa o minimizeze si fara sa o grabeasca, devine o resursa profund vindecatoare.

De retinut

• Nu exista un mod „corect” de a trai doliul.

• Nu exista termen limita pentru durere.

• Fiecare persoana are propriul ritm.

• Uneori putem functiona si suferi in acelasi timp.

• A cere ajutor nu inseamna slabiciune.

• Integrarea pierderii nu inseamna uitare.

• Legatura emotionala cu persoana pierduta poate continua intr-o forma noua.

  
  

Durerea pierderii nu dispare complet, dar in timp poate deveni mai usor de purtat, mai integrata si mai putin dezorganizatoare.

Iar faptul ca mergem mai departe nu inseamna ca iubirea a disparut.

!! Citirea acestui material cu siguranta nu va alina durerea, dar poate sa ajute la ancorarea in realitate si cu incredere in studiile facute pana in prezent, documentate stiintific, putem sa ne dam voie sa traim durerea, sa nu ne mai fie frica de ea, sa o vedem ca pe o etapa si sa cautam resurse in noi pentru a da un sens prezentului pentru a nu ne pierde pe noi. Avem persoane in viata noastra foarte apropiate( sot/sotie, copii, parinti, rude, prieteni), inca langa noi. Nu suntem singuri. Ziua de AZI este tot ceea ce conteaza pentru ca trecutul nu-l putem schimba si viitorul nu stim ce ne va aduce.