Nostalgia, o emotie cu nuante pozitive

Cred ca multi dintre noi experimentam nostalgia ca emotie, frecvent, in diverse situatii de viata. In acest an mi-am dat seama ca nu este o emotie nedorita, ci din contra, are o energie aparte. De exemplu, daca am mers la casa bunicilor, eu am calatorit automat in copilarie: am revazut pe scena amintirilor momente care mi-au fermecat copilaria, mi-am amintit de bunicii mei, toate aceste amintiri aducand cu ele multa stare de bine, de multumire pentru momentele traite, de multumire pentru ca ele inca traiesc in memoria mea. Da, este si un iz de tristete, pentru ca au trecut, dar este intr-un plan secund.

Incercati sa va analizati nostalgia atunci cand apare. O considerati o resursa sau cum o vedeti? Va bucurati de ea, sau nu va place sa o traiti?

Termenul de "nostalgie" a fost folosit pentru prima data in anul 1688 si era considerata o afectiune medicala sau neurologica. Au trecut ani, s-au facut multe studii in acest sens si inca se mai fac. S-au adus dovezi clare ca nostalgia produce sentimente pozitive care impulsioneaza stima de sine si reduce sentimentul negativ de singuratate. Retrairea amintirilor frumoase din trecut cu siguranta ne aduce un sentiment placut.

O sa las mai jos un citat din "Arta de a-ti creea amintiri" - Meik Wiking, scriitor care considera ca fericirea noastra depinde si de posibilitatea creearii unei povesti pozitive de viata - cand privim inapoi in trecutul nostru, vedem lipsurile si esecurile, sau vedem momentele de bucurie si fericire?

"Uneori, amintirile fericite pot fi dulci-amarui. Filmul clasic din 1942 Casablanca, cu Humphrey Bogart si Ingrid Bergman, este exemplul perfect de amintire dulce-amaruie.

Ilsa si Rick sunt doi indragostiti din Paris , la inceputurile celui de-al doilea razboi mondial. Ilsa crede ca sotul ei, Laszlo, o figura cheie in Rezistenta, a fost ucis. Cand nazistii invadeaza Franta, Rick si Ilsa planuiesc sa fuga impreuna, iar Rick intentioneaza sa o ia de sotie pe Ilsa in tren, dar Ilsa nu vine la gara, pentru ca descopera ca Laszlo traieste.

[...] In scena finala, Rick accepta ca el si Ilsa nu vor mai fi niciodata impreuna - exista lucruri mai importante care se petrec in lume - , iar Rick ii spune Ilsei:"Vom avea mereu Parisul!. " Ei nu se vor avea niciodata unul pe celalalt , dar vor avea mereu amintirile comune despre Paris. A fost o iubire minunata, dar s-a terminat. Aceasta este esenta nostalgiei. Ea poate vindeca si rani, dar este a noastra si nimeni nu ne-o poate lua.

Deci, amintirile fericite pot fi dulci-amarui, dar ele ne fac si sa fim apreciati ca oameni, sa avem relatii profunde cu alti oameni si sa ducem o viata plina de sens."

Este important sa fim constienti de puterea noastra de a folosi amintirile frumoase din trecut ca pe o resursa in prezent. Important este si sa nu pierdem prezentul din vedere, retraind prea mult trecutul.