Fragmente din cartea "Comunicare eficienta cu copiii acasa si la scoala" A. Faber,E. Mazli

despre laude care evalueaza versus laude descriptive:

"A-i spune unui copil "Ce bine organizat esti" duce, de obicei, la raspunsul "Nu chiar". Insa lauda pe care un copil o poate "inghiti" si care contribuie cu adevarat la cresterea respectului de sine se compune din doua parti.

In prima, adultul descrie ce a facut copilul. ("Vad ca te-ai pregatit deja pentru scoala. Ti-ai terminat temele, ti-ai ascutit creioanele, ti-ai facut ghiozdanul, ba chiar si pachetelul de mancare pentru maine.")

In cea de-a doua parte, dupa ce aude descrierea faptelor lui, copilul se lauda singur. ("Stiu sa ma organizez si sa fac planuri dinainte.")

despre etichete:

“Sa nu mai luam captive sperantele, visele si posibilitatile copiilor, zavorandu-i sub niste etichete. Cine stie ce am fi putut ajunge si noi in viata, daca macar un singur om ar fi crezut atat de mult in noi, incat sa ne fi ajutat sa ne exploram sinele neexplorat?”

“Rolul meu ca profesoara si rolul Janei ca parinte era sa fim ferme in a nu permite niciun fel de rol. Etichetarea firii copiilor trebuie sa inceteze. E necesar sa vedem in fiecare copil o fiinta cu fatede multiple, cand sfioasa si retrasa, cand galagioasa si sociabila; ba molcoma si ganditoare, ba iute si hotarata; cand incapatananta si necooperanta, cand flexibila si maleabila. Dar niciodata la fel, vesnic in prefacere, avand mereu capacitatea de a se schimba si a se dezvolta.

Sa se inceteze cu etichetarile vizand capacitatile la invatatura – “peste medie”...“sub medie”...”mediocru”...”stralucit”...”lent”. Fiecare copil trebuie vazut ca o fiinta “apta sa acumuleze cunostinte noi”. El trebuie incurajat sa traiasca bucuria descoperirilor intelectuale si satisfactia de a face progrese -fie rapid, fie lent.

Sa se inceteze cu obiceiul de a-i evidentia pe copiii cu talente artistice sau sportive deosebite si de a-i coplesi cu atentie, in detrimentul fratilor sau colegilor lor mai putin talentati. Da, aceia putini care sunt astfel inzestrati au nevoie de recunoasterea si dezvoltarea talentului lor, dar acelasi lucru este valabil pentru toti copiii. Fiecare copil are nevoie sa fie incurajat sa guste placerea de a face sport, a canta, a dansa, a juca pe o scena de teatru sau a face arte plastice, fara sa-si bata capul ca va trebui sa devina campion la atletism, geniu muzical, actor celebru sau artistul din familie.”

despre profesori si elevi:

“Faptul ca un copil s-a nascut cu o anumita predispozitie genetica, nu inseamna ca el trebuie sa ramana prizonierul trasaturii respective. Copilul ”impulsiv” are nevoie de ajutor si de experiente practice menite sa il faca sa o ia mai incet si sa se gandeasca la consecintele faptelor lui; copilul “timid” trebuie sa traiasca placerea de a intra in contact cu altii; copilul “agresiv” trebuie sa invete cum sa se poarte pasnic cu ceilalti. Noi trebuie sa-i ajutam pe toti copiii sa se dezvolte complet.”

“Poate ca spiritul pe care incercasem sa il aduc in clasa mea era adevaratul talisman, care ii putea ocroti pe toti copiii. Poate ca din sutele de ceasuri si miile de replici schimbate unii cu altii, va ramane totusi ceva care ii va pazi si ii va sustine – o experienta fundamentala, in urma careia sa devina mai puternici, mai milosi, mai apti sa gandeasca, sa invete si sa iubeasca. Oricum asa mi-ar placea sa cred.”