Stiluri de atasament
Modurile in care ne comportam in cadrul relatiilor noastre sunt corelate pozitiv cu tiparele de atasament cu care venim din copilarie, acestea din urma fiind create pe baza relatiei dintre copil-parinte.
John Bowlby a descris atasamentul astfel = "o conexiune psihologica de durata intre fiintele umane". El a dezvoltat teoria atasamentului in timp ce a studiat comportamentul copiilor in primii ani de viata cand acestia petreceau timp fara parintii lor. A observat ca acesti copii, ca sa poata sa fie in preajma parintilor pentru satisfacerea nevoilor primare( mai ales mama este persoana de referinta pentri copil in primii ani de viata), au dezvoltat in primii 2 ani de viata "comportamente de atasament" diferite, in functie de calitatea ingrijirilor pe care le primeste copilul si a raspunsurilor parintilor la nevoile lui. Aceste studii au stat la baza teoriei atasamentului la adulti. Cu trecerea anilor, pe baza atasamentului format in copilarie, dezvoltam un stil propiu de atasament care isi va pune amprenta pe relatiile ce le stabilim in calitate de adult.
Atasamentul are patru caracteristici: 1. dorinta de a pastra aproape persoana de referinta, persoana pentru care simtim atasamentul; 2. cand apare o amenintare tindem sa revenim la persoana de care suntem atasati pentru suport, confort si siguranta; 3. ofera un mediu sigur pentru a explora mediul (mai ales la copil se vede acest lucru, atunci cand persoana de referinta este langa el si se simte in siguranta, poate sa exploreze mediul inconjurator fara frica); 4. aparitia anxietatii atunci cand persoana de care suntem atasati dispare, devine absenta.
Psihologii au ajuns la concluzia ca exista 4 tipuri de atasament:
1.Atasamentul sigur – parintii sunt atenti la nevoile copilului, se joaca cu acesta, reactioneaza rapid la nevoile lui si sunt foarte prezenti in viata copilului.
Ca adult, daca dezvolti acest tip de atasament, stii sa construiesti relatii de lunga durata, te conectezi usor cu nevoile partenerului de viata, ii oferi usor libertate, ai o stima de sine crescuta si esti in contact ce ceea ce simti si ceea ce vrei.
2.Atasamentul nesigur-anxios – copiii prezinta o nevoie peste medie de a se simti doriti, cauta mereu atentia parintilor si se agata de acestia de cate ori urmeaza sa ramana singuri.
Adultii cu acest tip de atasament tind sa petreaca mult timp analizandu-si relatiile, au tendinta de a fi gelosi, de a construi relatii dependente in care este prezenta tendinta de a pune partenerul de cuplu pe un piedestal; acestia au nevoie in mod constant sa li se arate ca nu sunt singuri. Mai mereu, intr-o relatie de cuplu, apare teama de a fi parasit si tendinta de a analiza prea mult comportamentele celor din jur. Apar comportamente excesive atunci cand este resimtita nesiguranta: gelozia excesiva, agitatie, exigenta exagerata.
3.Atasamentul nesigur ambivalet – copiii care prezinta acest tip de atasament, tind sa fie foarte suspiciosi in fata strainilor, tind sa fie tristi cand exista separarea de parinte, chiar daca parintele se intoarce. Pot aparea forme de pedepsire a parintelui prin revolta, opozitionism, agresivitate. S-a constatat ca acest atasament apare atunci cand mama nu are deschiderea necesara fata de nevoile copilului. Copilul va ramane cu o nevoie emotionala foarte accentuata, find predispus la anxietate si cautand permament atentie.
La adultii implicati intr-o relatie de cuplu, care prezinta acest tip de atasament, apar foarte des nemultumiri legate de faptul ca partenerul nu le raspunde asa cum si-ar fi dorit ei, tind sa nu se implice emotional profund pentru a nu fi raniti; astfel relatia devine rece si nefunctionala. Deasemenea adultii pot sa se implice in relatii foarte intense cu persoane nepotrivite, validandu-si tiparul de nemultumire permanenta :"nu primesc ce ar trebui".
4.Atasamentul nesigur evitant – aici, daca un copil sta o perioada mai indelungata fara parinti, tinde sa il respinga dupa; practic nu mai simte nevoia de atentie strict din partea parintelui, putand sa isi satisfaca nevoile si prin interactiunea cu persoane straine.
Adultii cu acest tip de atasament, investesc putine sentimente in relatiile sociale si de cuplu, nu prezinta capacitatea de a relationa la un nivel mai profund; comunicarea este deficitara si zona de autocunoastere este foarte greu de accesat. Resimt suferinta la sfarsitul unei relatii de cuplu, dar nu analizeaza in profunzine cauzele. Se implica mai degraba in relatii pasagere.
Cum isi pune atasamentul amprenta pe viata noastra? El poate determina dezvoltarea unor relatii implinite cu cei din jurul nostru, poate sa mentina echilibrul emotional, ne ajuta sa facem fata momentelor mai putin placute, ne ajuta sa ne simtim in siguranta, sa ne bucuram de propria persoana si sa gasim implinire in relatia cu cei dragi noua.
Daca ne regasim in descrierile de mai sus din zona atasamentului nesigur, putem sa incercam sa ne dezvoltam abiliti noi, constructive, care ar putea modela atasamentul, sa-l faca mai sigur. Un prim pas este deschiderea spre autoanaliza, deschiderea spre a apela la ajutorul unui psiholog de exemplu, daca nu reusim singuri sa accesam tiparele din copilarie, tiparele relationale prezente in viata noastra, toate acestea cu scopul de a resemnifica experientele trecute pentru a dezvolta relatii mai sanatoase si mai echilibrate.
